Pentru ca multi dintre noi isi petrec cel putin 8 – 9 ore pe zi la birou in fata monitorului cred ca e util sa vorbim un pic despre sanatate in aceste conditii.

Pentru inceput un pic de teorie:

Modificările majore la nivel social şi economic au condus, în statele industrializate, la apariţia tot mai accentuată a bolilor datorate deformării coloanei vertebrale (scolioză, cifoză, lordoză ş.a.). Conform unui studiu realizat de Dr. Armd Friedrichs (din Jena) se afirmă că „durerile de coloană vertebrale sunt boala nr.1 în ţările industrializate” şi se datorează cu precădere unei poziţii incorecte în poziţia de şezut sau a unei solicitări asimetrice a coloanei vertebrale.
Cercetările de specialitate au demonstrat că există o dependenţă directă între reducerea capacităţii de efort fizic respectiv intelectual şi deformarea coloanei vertebrale. În cazurile severe apar chiar modificări ale formei cutiei toracice cu implicaţii asupra capacităţii vitale respiratorii. O buna parte din populaţia ţării noastre suferă de boli datorate deformării uşoare sau severe ale coloanei vertebrale.
Cauzele principale ale apariţiei acestor deformaţii de coloană vertebrală se datorează numărului mare al cazurilor de scolioză nediagnosticate în copilărie, pe fondul neprezentării la medic, lipsei de educaţie medicală a cadrelor didactice şi a părinţilor, neacordării importanţei cuvenite în timp pentru stabilirea diagnosticului şi prevenirea complicaţiilor.

Initial, atitudinile gresite ale coloanei vertebrale nu produc dureri, dar, cu timpul, vor duce la oboseala organismului si la schimbari mecanice si fiziologice care afecteaza intreg aparatul locomotor, cit si celelalte functii ale organismului.De cele mai multe ori, persoanele care au o munca de birou stau in pozitii lipsite de mobilitate, cu spatele „cocosat”, aplecat pe tastatura. Pozitiile vicioase in scaunul de birou pot atrage afectiuni legate de coloana, dureri de spate, deformari, monitorul oboseste ochii la o utilizare prelungita, iar persoanele care folosesc foarte mult tastatura se pot alege cu sindrom de tunel carpian – acea durere in incheietura persistenta si cu caracter difuz.

Sindromul de tunel carpian apare atunci cand tendoanele de la nivelul mainii si incheieturii sunt iritate din cauza utilizarii prelungite a articulatiei maini intr-o pozitie nefiziologica. Asa se intampla atunci cand antebratele, incheieturile si mainile sunt mentinute incorect in timpul tastarii sau folosirii mouseului.
Simptomele sindromului de tunel carpian includ oboseala incheieturii, senzatia de amorteala a incheieturii, mainii si degetelor si durerea difuza. Uneori simptomele apar imediat, in alte cazuri apar la ore distanta dupa lucrul la tastatura sau in timpul noptii. Simptomele sindromului de tunel carpian nu trebuie ignorate pentru ca pot degenera in durere severa a mainii si articulatiei si in unele cazuri poate afecta bratul, umarul si spatele.

Si acum practica:

Iata cateva sfaturi, utile in timpul tastatului, cu ajutorul carora poate fi prevenit acest sindrom:

• Tineti mainile, incheieturile si antebratele drepte;

• Mentineti coatele aproape de corp;

• Pozitionati tastatura astfel incat sa fie la nivelul coatelor, iar antebratele, articulatiile si mainile sa fie in linie dreapta si cat mai aproape de orizontala, in timp ce tastati;

• Cand simtiti ca s-a acumulat tensiune in articulatie, opriti-va din lucru si efectuati cateva miscari de flexie–extensie si de rotatie in articulatia mainii;

• Nu va odihniti incheieturile pe tastatuta sau pe birou; folositi un suport capitonat care tine articulatia mai ridicata (prezenta acum la unele tastaturi ergonomice);

• In timpul tastatului sau utilizarii mouse-ului evitati sa stati cu articulatia mainii pe marginea biroului;

• Nu apasati puternic pe taste pentru ca nu veti tasta mai repede ci doar veti irita tentoanele flexorilor;

• Luati o pauza de 15 minute la fiecare doua ore de tastat – va va ajuta sa va odihniti musculatura flexoare a antebratului si tendoanele acestor muschi, va veti putea reajusta postura si pozitia la birou.

Cea mai buna pozitie este cea cu talpa bine sprijinita pe covor, eventual ridicata pe un postament sau o carte, pe orice credeti ca va ajuta sa aveti o distanta de cel putin 10-20 de centimetri de la podea.

  1. imi place articolul…din ce am observat eu, multe persoane prefera sa aiba scaunul foarte jos, iar mainile ridicate pe birou pentru a ajunge la tastatura….niciodata nu am putut intelege aceasta pozitie…practic, articolul mi-a confirmat pozitia mea, cat de cat corecta la computer, adica, acei 10-20cm de la podea. Partea, cu „coatele” nu am stiut-o, dar constat ca ma „incadrez”…. multumesc de sfaturi 🙂

  2. Interesant. E bine de stiut. Am amici care au tot felul de boli ale coloanei de la pozitia pe scaun la pc.
    Astept un articol dedicat alimentatiei la birou; alimentatiei in diete sau de dupa incheierea unei diete.

Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicată. *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.